Microplasticele sunt fragmente de plastic mai mici de 5 milimetri, prezente în apă, aer, sol și alimente. Unele sunt fabricate direct la dimensiuni reduse, iar altele provin din degradarea ambalajelor, hainelor sintetice, anvelopelor și obiectelor folosite zilnic. Particulele foarte mici, măsurate în nanometri, sunt numite nanoplastice și pot pătrunde mai ușor în țesuturi.
Expunerea este reală, dar riscul exact pentru sănătate nu este încă stabilit. Cercetătorii au detectat particule de plastic în diferite probe umane, însă simpla prezență nu dovedește că acestea provoacă o anumită boală. Studiile sugerează posibile efecte inflamatorii, oxidative și hormonale, dar dozele periculoase pentru oameni nu sunt bine definite. Măsurile practice de reducere a expunerii au sens, fără a transforma fiecare ambalaj într-un motiv de panică.
De unde ajung microplasticele în organism
Plasticul nu dispare când se rupe în bucăți greu de văzut. Lumina, căldura, frecarea și procesele mecanice îl fragmentează treptat. Particulele ajung în râuri, lacuri, mări, terenuri agricole și rețele de canalizare.
O sursă importantă este uzura anvelopelor. În timpul deplasării, acestea eliberează particule care ajung în aer și sunt spălate de ploaie în apele de suprafață. Hainele din poliester, nailon și acril pierd fibre la spălare și purtare.
Ambalajele pot elibera particule în timpul producerii, transportului și utilizării. Procesul este favorizat de temperaturi ridicate, expunerea la soare, zgâriere și îmbătrânirea materialului. Deschiderea și închiderea repetată a unui recipient poate produce, de asemenea, fragmente foarte mici.
Microplasticele pot ajunge în organism prin:
- apă potabilă;
- băuturi îmbuteliate;
- alimente ambalate sau procesate;
- pește și fructe de mare;
- sare și alte ingrediente;
- praful din locuință;
- aerul exterior;
- obiecte din plastic folosite la gătit.
Inhalarea poate contribui semnificativ la expunerea totală. Fibrele din textile, covoare și mobilier se acumulează în praful din interior. O parte este inhalată, iar alta este înghițită după ce se depune pe alimente și suprafețe.
Este dificil de calculat cât plastic consumă o persoană. Metodele de laborator nu sunt identice, iar unele identifică numai particulele mai mari. Estimările spectaculoase despre cantități săptămânale trebuie privite cu prudență, deoarece pot combina date incomplete și metode diferite.
Apa de la robinet sau apa îmbuteliată
Microplasticele au fost identificate atât în apa de la robinet, cât și în cea îmbuteliată. Cantitatea variază în funcție de sursă, tratare, conducte, ambalaj și metoda de analiză. Nu se poate afirma că orice apă îmbuteliată este mai contaminată sau că orice apă de la robinet este lipsită de particule.
Recipientul și capacul pot contribui la numărul particulelor din apa îmbuteliată. Căldura și depozitarea îndelungată în soare pot accelera degradarea plasticului. Sticlele nu ar trebui păstrate în mașină în zilele călduroase sau lângă o sursă de temperatură ridicată.
Apa de la robinet trece prin procese de tratare care pot elimina o parte importantă a particulelor. Eficiența depinde de instalație și de dimensiunea microplasticelor. Rețeaua de distribuție și instalația interioară a clădirii pot influența calitatea finală.
Filtrele casnice nu funcționează toate la fel. O cană cu carbon activ poate îmbunătăți gustul și reduce anumite substanțe, dar nu garantează eliminarea tuturor microplasticelor. Sistemele cu membrane fine sau osmoză inversă pot reține mai multe particule, însă au nevoie de montare și întreținere corectă.
Un filtru neîntreținut poate favoriza dezvoltarea microorganismelor sau poate reduce debitul. Cartușele se schimbă conform instrucțiunilor, iar aparatul trebuie curățat periodic. Alegerea filtrului ar trebui făcută după calitatea locală a apei, nu numai după teama de microplastice.
Fierberea este utilă pentru distrugerea multor microorganisme, dar nu distruge plasticul. Unele particule se pot aglomera sau depune în anumite condiții, însă fierberea nu trebuie considerată o metodă sigură de eliminare a tuturor microplasticelor.
Ce știm despre efectele asupra sănătății
Cele mai multe particule mai mari ingerate sunt eliminate prin sistemul digestiv. Cele foarte mici pot trece mai ușor prin barierele organismului. Cercetătorii au raportat particule sau urme asociate plasticului în sânge, plămâni, placentă și alte țesuturi.
Detectarea lor nu arată automat ce efect produc. Pentru stabilirea unei relații de cauzalitate trebuie cunoscute doza, durata expunerii, tipul polimerului și starea persoanei. Este necesară și excluderea contaminării probelor în timpul recoltării sau analizei.
Experimentele pe celule și animale indică mai multe mecanisme posibile:
- inflamație;
- stres oxidativ;
- afectarea unor membrane celulare;
- modificarea răspunsului imunitar;
- perturbarea microbiomului;
- transportul unor substanțe chimice;
- efecte asupra reproducerii și dezvoltării.
Rezultatele obținute în laborator nu pot fi transferate direct la expunerea obișnuită a oamenilor. Unele experimente folosesc concentrații mai mari sau particule diferite de cele întâlnite în viața cotidiană.
Plasticul poate conține aditivi precum plastifianți, coloranți și stabilizatori. Unele substanțe pot migra din material, mai ales în contact cu grăsimea sau căldura. În alte situații, suprafața particulelor poate transporta poluanți ori microorganisme din mediu.
Există studii care au găsit asocieri între prezența microplasticelor și anumite probleme de sănătate. Aceste rezultate sunt importante, dar nu demonstrează încă faptul că particulele au provocat direct boala. Persoanele cu anumite afecțiuni pot reține diferit particulele sau pot fi expuse din alte motive.
În prezent nu există un prag universal care să arate ce cantitate zilnică este sigură. Lipsa pragului nu înseamnă că orice particulă provoacă rău imediat. Înseamnă că metodele de măsurare și evaluarea efectelor trebuie îmbunătățite.
Cum reduci expunerea fără măsuri exagerate
Reducerea contactului cu plasticul încălzit este una dintre cele mai utile măsuri. Nu încălzi mâncarea în recipiente de unică folosință decât dacă producătorul indică expres acest lucru. Pentru cuptorul cu microunde sunt preferabile sticla și ceramica potrivite temperaturii.
Mută preparatele fierbinți din ambalajele subțiri în vase stabile. Nu turna lichide clocotite în recipiente care nu sunt proiectate pentru căldură. Înlocuiește cutiile zgâriate, deformate sau foarte vechi.
Alte măsuri practice includ:
- folosește recipiente din sticlă sau inox când este convenabil;
- evită reutilizarea repetată a ambalajelor de unică folosință;
- nu lăsa sticlele din plastic în soare;
- spală manual obiectele care nu suportă temperaturile mașinii de vase;
- aerisește și șterge praful cu o lavetă umedă;
- aspiră periodic covoarele și textilele;
- spală fructele și legumele;
- limitează produsele ambalate inutil;
- păstrează o alimentație variată.
Tocătoarele din plastic foarte uzate pot elibera fragmente prin tăiere. Ele trebuie schimbate când au șanțuri adânci. Lemnul și alte materiale pot fi alternative bune dacă sunt curățate și uscate corect.
Pliculețele de ceai fabricate cu plastic pot elibera particule în apă fierbinte. Ceaiul vrac și filtrele din materiale potrivite reprezintă o variantă simplă. Nici aici nu este necesară eliminarea completă a unui produs consumat ocazional.
Nu există suplimente sau cure de detoxifiere demonstrate că ar elimina microplasticele din corp. Ficatul, rinichii, plămânii și intestinul au propriile mecanisme de eliminare, dar nu putem presupune că îndepărtează orice particulă. Produsele promovate ca detox pot aduce costuri și riscuri fără beneficii dovedite.
Microplasticele sunt o problemă reală de mediu și o posibilă problemă de sănătate publică, dar amploarea efectelor asupra oamenilor este încă cercetată. Cea mai utilă abordare combină măsurile personale rezonabile cu reducerea plasticului la sursă, tratarea mai bună a apelor și reguli pentru produse. Evitarea încălzirii plasticului, limitarea ambalajelor inutile și întreținerea corectă a filtrelor pot reduce expunerea fără schimbări costisitoare sau teamă permanentă.
