Dificil moment

Dificil moment

Dificil moment

Un moment pe care trebuie să-l schimb, cât mai curând! După ce că eram leneș dar cel puțin munceam, acum nu mai sunt nici măcar leneș, sunt total la pământ cu mediul online, nu mai am idei deși am idei (știi ce zic sau să-ți explic?). Deja simt că nu mai am putere, nu mai dețin deloc controlul și intru din ce în ce mai adânc în groapă, cum este posibil? Nici eu nu știu. Schimbările, poate.

Anturajul, poate. Nu știu.

Un lucru este sigur, trebuie să fac ceva să remediez situația, URGENT! M-am săturat să fac totul în grabă și, cică, să nu am timp, cel mai prost motiv pe care-l puteam găsii! Timp, timp este destul, dar nu știu să-l fac să fie ok și pentru mine, dar și pentru situația mea financiară, pentru proiectele online, dacă pot numii cel puțin unul așa.

Trebuie o schimbare, din nou, URGENT. De aici m-am blocat, stau și mă uit și nu-mi dau seama cum nu pot să continui acest articol, articol care, dacă era să-l fi scris în trecut se scria singur, nici măcar nu trebuia să depun un efort foarte mare, totul venea de la sine, acum? Acum nu mai este așa, este cu totul și cu totul altă situație și trebuie pus odată punct.

Trebuie  să-mi cumpăr cât mai multe cărți ieftine pentru a mă mobiliza și pentru a mă motiva să muncesc din nou cum o făceam odată.

Una peste alta, schimbare, URGENT.

Apropo de cărți, mi le cumpăr de pe 4fun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *